fragil

4 zile de la dispariție, plecase o seară și nu a mai ajuns,

gura era înfundată de pământ.

ochii, larg deschis, priveau în gol. gri ametist, fixau
iarnă. un corp intact,

obrazul păstrase prospețimea,

ca pozele cu morți care sfidează timpul.


am găsit-o aproape de o groapă de gunoi.

întinsă pe spate.
fusta ridicată.
o gheată în piciorul stâng.
sânii amorțiți în gheață.

cuminte – revedeam, de când mic, diafilme cu copii trântiți în zăpadă, siluete peste care ningea.



se tot freca de mine. praguri.
mă mișcam conținut, departe de camera în care se fuma.

fragil înșirat pe pereți alcătuia un decor. un fel.
mai ales, o fotografie care mi-o amintea pe Francesca, o alta, eco friendly, foarte frumoasă, doar un braț atârnat de un copac.

totuși, degetele lui aveau o arhitectură aleasă pe gâtul meu, oricât apăsate.
mâna lui urca sub fustă, făcea să strălucească sori