frâncușă

fereastra mea ecranată

desfășoară dreptunghiuri

luminate

decupate

în blocurile de

vis a vis



suficient departe

mă poți întinde

în spațiul rămas

între realitatea lor imediată

și un corp transparent care



foșnește a mătase

miroase a ghimbir

se frânge strident

ca roșul în violet



prin ochi îți lucea ambră

nu auzeam cuvinte

buzele tale aveau o cadență frumoasă



mă gândeam la

tălpi cu care aș strivi struguri

rochii de scos

cozi de despletit



nimic



traversam piețe



sunt doar puncte nevralgice

într-o geometrie a simțurilor

reconfigurată pe dos

spuma zilelor

de fiecare dată când mă gândesc la tine

distorsionat

degete înfipte în tors

desfac un interior



D materializează

stele în plexul tău



am visat

iriși atinși de volbură

3.0

coboram o scară, mă mângâia, apoi și-a înfipt toată mâna în părul meu și nu m-am întors să îi văd fața, doar coboram tot mai adânc, pe net recomandau galeria, 5 stele sau aproape de ele, pereții erau vopsiți în negru și de fiecare dată când îmi zâmbea vedeam, printre dinți, crăpături, același fel de negru, mă gândeam la Veneția și la toți dinții stricați într-un chip neatins, genul acela care bântuie, poate pentru cum mă atingea, mă gândeam la accidente și caroserii sparte de zid, îmi băgase degetele în gură, mușcam până la sânge

fragil

4 zile de la dispariție, plecase o seară și nu a mai ajuns,

gura era înfundată de pământ.

ochii, larg deschis, priveau în gol. gri ametist, fixau
iarnă. un corp intact,

obrazul păstrase prospețimea,

ca pozele cu morți care sfidează timpul.


am găsit-o aproape de o groapă de gunoi.

întinsă pe spate.
fusta ridicată.
o gheată în piciorul stâng.
sânii amorțiți în gheață.

cuminte – revedeam, de când mic, diafilme cu copii trântiți în zăpadă, siluete peste care ningea.



se tot freca de mine. praguri.
mă mișcam conținut, departe de camera în care se fuma.

fragil înșirat pe pereți alcătuia un decor. un fel.
mai ales, o fotografie care mi-o amintea pe Francesca, o alta, eco friendly, foarte frumoasă, doar un braț atârnat de un copac.

totuși, degetele lui aveau o arhitectură aleasă pe gâtul meu, oricât apăsate.
mâna lui urca sub fustă, făcea să strălucească sori