Saturday, April 4, 2020

-

uneori când mergem spun ceva și văd cum ți se incleștează maxilarul

e o presiune pe pomeți

o menghină comprimă


e
complicitatea asta între noi

în care ținem

pe rând

control


crește negru înăuntru

și mă întreb cum

poartă albeața celor mai frumoase lucruri imaginate


e o piele transparentă care face ca pleoapa să atârne mai greu


e
o fabricație a mea

probabil asta e singura formă în care se manifestă iubirea


ăsta e felul în care crește


cu degete înfipte în inimă

înfipte în creier


dorința circulă prin tuburi

capilare coronare catodice și analogice

cuplate din periferii

țintă în centru