aproape de inima vijelioasă a lunii

spuma viselor

o rochie albă îmbujorată de maci, margarete și flori de nu mă uita. cuminte și blondă pe un scaun, toți joacă la aparate. de-a cine nimerește căpșuna.

cu aerul acela absent al unei păpuși, nu prea clar cât de animată. oricum, nu mă mișc mult, nici nu mă mișcă multe.

o mie de cocori

luna ii sta la picioare, pe crestet - cununa tintuita in 12 stele. invelita in plasa cristalelor aduse de mare, tesuta din raze de soare. o poveste care imi place - frumoasa fara trup. pe 23.

*

23 - casa de bilete la capatul unui sir de bagaje. fete schimonosite de aburii ridicati de asfalt si nerabdare.
o mie de cocori miros a pudra de ceai, o cuseta in care huruitul metalic al trenului se dizolva in boluri chinezesti.

…

miroase a sare, plaja s-a stins in culcusul ei. o gara.
luna – un rubin taiat in catifeaua noptii. marea neagra se desface in panglici de bronz intinse pana la talpile mele.

*

noaptea in apa
retractila
daca te uiti la ea, nu se mai vede nimic, te lasa pe un piedestal de fiecare data cand pleaca. in jur pluteste intinsa in gol, exuberanta, o imagine stranie - pielea deasupra, un lintoliu alb.

…

furtuna. toate curg intr-un contur diluat, se umple gri. nimic nu incepe si nu se termina niciunde, niciodata.
aurie
lumina dupa si bratele alb orbitoare ale pescarusilor deasupra.
valurile poarta spuma viselor, calatorind balaurul norocului intr-o poveste fara sfarsit.

…

scoicile culese - albe, violet, imperfecte. joaca de-a comoara.
din ce in ce mai departe orizontul, o data cu geana lunii care se ridica.
intinsa lung intre casiopeea, capella, perseu, pleiade.

sa arzi macar intr-una din sapte.

*

atinse praguri, mobile, ramele goale ale tablourilor pe care nu le conțineau, lucrurile printre care aluneca. intra în cameră cu mâinile, înainte de a o fi privit, reacția tactilă fulgerând-o pe cea cu care vedea. sălbăticită, globulară, de parcă o sfida.

lăsă înăuntru, în cele din urmă, și zgomotele fluturând de undeva din spatele pereților.

indecise, mirosuri - abia apoi.

să poată gusta din spațiul care o înconjura. aveau o senzualitate germinală intrările așa. logica era altfel invazivă, strivea toata construcția fragilă a realității pe care o explica.
o macera firesc în conturul franjurat de genele întinse peste ochii ei gri.

dintre toate imaginile cu ea, mai ales cea în care își azvârlea părul pe umeri.

își desfăcea părul ca și cum ar fi aruncat flori de bumbac în jur, avea ceva atmosferic gestul ei, se evapora până avea să dispară de tot. jucăuș, ca bulele de apă minerală când se avântă spre suprafață. părea aureolată de o lună rece, te privea cu fața curată și în privirea ei era ceva insuportabil, necuprins, tăios ca o evanghelie.