21.6

vară și iarnă se suprapun.
lumina e toată la polul nord.
concentrată într-un singur punct, ca înghițită de o gaură neagră.

nu prea știu, azi, ce să fac cu mine.
nici nu s-a întâmplat nimic.

m-am trezit cu absența asta – lipsește ceva. n-aș fi în stare să spun ce.
asta e tot.

am coborât din lift, am urcat niște scări, am privit un perete alb în fața mea, vântul îmi desprindea șuvițe din cocul pe care, fără prea mare chef, l-am prins de dimineață. azi nu îmi plac oglinzile, nici ochii celorlalți, nici gândurile schimonosite în coliviile capetelor lor. e doar un loc gol în care fiecare aruncă una alta.

sau nu.

posibil să mi se pară toate astea.

azi nu cred ca aș ști ceva.

sunt imobilă. mă mișc mai lent decât de obicei, deși doar în mine. afară se schimbă case, străzi, gări de metrou. ușile nu, ele sunt, toate, la fel, mereu închise, e nevoie de efort ca să le deschid, să trec prin ele. nu există interioare. oriunde aș intra, nu pot ajunge înăuntru. îmi pot da seama, foarte ușor, după sentimentul ăsta de pustietate.

nu am vorbit deloc. și, dacă aș alege, aș vrea nici să nu fi vorbit vreodată și nici să mai vorbesc cândva.

azi nu există ecou. doar niște sunete care ies din unghiile celorlalți nu din gurile lor și urcă, vertical, în aerul prin care, întâmplător, mă mișc și eu. doar ne ciocnim accidental. e fără importanță. nu mă scufundă, nu naufragiez în propria inimă,
cum spune Neruda.

nu s-a întâmplat nimic, de fapt.
nici plânsul nu e mai umed decât ploaia.

-

mă prinde într-un câmp de maci.

mâinile mi le întinde pe un zid.

un lujer urcă amețitor vertical între ele, doar ca să își desfacă, sub ochii mei, roșu, împurpurat de atâta goliciune, floarea.

*

mă crești
regina nopții printre flori

riga

în valuri
trec auto
buze
se joacă de-a marea și
lecția

nu știu
nume de capitale
radicali
unde se cuibărește inima

doar dale de piatră
alunecă sub rochia mea
letonă

un piedestal

te schimbă felul în care îmi zâmbești

ești
o grădină

o plajă roșie
înghite
mâzgălită în alb
drumul într-un sub
sol

grădini posibile

mă caută

în mijlocul unei grădini posibile
își curge degete între genunchii
strânși

o floare se alintă în plexul meu cel mai lunar

mă trage, ca de fermoar
un deget
alunecă pe buze, le răsfrânge
îmi trece limba peste dinți

coboară
erect si vertical,
o linie strâmtată între sâni

deschide într-un V
o deltă blondă,
înspumată